CJE BT ești tu!

27.01.2018

Proiectul "CJE BT ești tu!" continuă și în acest an. Scopul acestei acțiuni este de a promova Consiliul Elevilor în rândul elevilor botoșăneni, de a stârni interesul acestora față de activitățile propuse, dar și de a asigura o continuitate structurii județene.

Proiectul se desfășoară în două etape bine delimitate. Din luna noiembrie 2017 și până la finalul lunii februarie va avea loc prima etapă a acțiunilor noastre. În această perioadă, ne dorim să luăm contact cu cât mai multe Consilii Școlare ale Elevilor pentru a afla problemele cu care se confruntă, dar și pentru a forma un dialog cât mai benefic cu aceștia. Reprezentanții elevilor vor primi materiale informative despre Consiliul Elevilor, despre structura și acțiunile sale, având obligația de a le prezenta în cadrul unităților lor școlare.

Cea de-a doua etapă a proiectului va avea loc începând cu luna martie, atunci când vom veni în sprijinul președinților de Consilii Școlare ale Elevilor a căror raport de activitate necesită îmbunătățiri. Dorim să le prezentăm în detaliu pașii ce trebuie urmați pentru a implementa și finaliza cu succes un proiect sustenabil.

Sperăm ca în urma proiectului nostru să ridicăm gradul de implicare al elevilor în cadrul Consiliului Județean al Elevilor și să aflăm interesele pe care le au aceștia cu privire la activitățile CJE BT.


Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți